Fiul nelegitim al actorului Alain Delon, Ari Boulogne, a fost găsit MORT în locuința sa din Paris

Fiul nelegitim al actorului Alain Delon, Ari Boulogne, a fost găsit MORT în locuința sa din Paris
Ari Boulogne, fiul nelegitim al actorului lui Alain Delon
Publicat: 20/05/2023, 17:25
Actualizat: 20/05/2023, 17:39

Ari Boulogne (60 de ani), fiul nelegitim al actorului francez Alain Dailon, a fost găsit mort în locuința sa din Paris. O femeie a fost arestată pentru că nu a asistat o persoană aflată în pericol, scrie Le Figaro.

Le Parisien scrie că persoana aflată în custodia poliției, care a descoperit cadavrul, în noaptea de vineri spre sâmbătă, a pretins că este însoțitoarea sa.

„Se desfășoară o arestare a poliției pentru neasistență unei persoane aflate în pericol pentru a se clarifica împrejurările în care s-ar fi putut produce decesul victimei, care era hemiplegic”, potrivit Procuraturii din Paris.

Mama lui Ari este Christa Päffgen, solista de origine germană a trupei „ The Velvet Underground”, având numele de scenă „Nico”. Ea a murit în anul 1988.

Ari Boulogne a susținut mereu că este fiul lui Alain Delon, încercând zeci de ani să demonstreze acest lucru, pentru că celebrul actor a negat paternitatea, dar fără să fie de acord vreodată să efectueze un test de paternitate.

Astfel, Ari a decis să demareze acțiuni în justiție, în 2019, la Tribunalul din Orléans, unde Alain Delon avea reședința.

În septembrie 2020, însă, justiția franceză s-a declarat incompetentă să judece cererea lui Ari Boulogne, din cauza locului de reședință elvețian al actorului.

Curtea de Apel din Orleans a confirmat un an mai târziu, printr-o hotărâre, această decizie… deoarece „domnul Alain Delon face dovada că domiciliul său este în Elveția”, unde are reședința din 1984. Are pașaport elvețian, „își plătește taxele pe teritoriul elvețian”, „votează în Elveția” sau chiar „obține tratament în Elveția”, se arată în hotărârea instanței.

„Actuala procedură de casare se va opri și dosarul va fi închis. Alain Delon contestase constant această paternitate ”, a declarat pentru AFP avocatul vedetei, Christophe Ayela.

Născut sub numele de Ari Päffgen, pe 11 august 1962, la Neuilly-sur-Seine, fiul lui Nico ia numele mamei lui Alain Delon, Edith Boulogne, care l-a crescut în mare măsură. Mai mult, ea chiar l-a adoptat  împreună cu cel de-al doilea soț al ei, Paul.

Mama sa biologică, Nico, model și cântăreața grupului Velvet Underground, care a murit în 1988, a confirmat, la un moment dat, că Ari s-a născut dintr-o relație trecătoare cu vedeta de cinema, la începutul anilor ’60.

În autobiografia sa, „Dragostea nu uită niciodată”, Ari Boulogne a vorbit despre relația apropiată cu mama sa biologica, care l-a cufundat în dependența de droguri.

„De la cei 16 ani până la sfârșit, am împărțit același medicament, aceeași seringă. A fost un mod de a fi împreună ”, mărturisea el, în 2018.

Marian Popescu
Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Raisa a fost găsită moartă. Fetița de doi ani dispărută ieri era într-o râpă și...
Cine este și cu ce se ocupă soția lui Radu Mazăre, de fapt. Roxana e...
FOTO. „Ce rușine!”. Imaginile indecente pentru care Mădălina Ghenea a fost desfințată de fani
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Trei dintre rudele Raisei, fetița găsită moartă într-o râpă, sunt audiate de polițiști. Pista pe...
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7...
TEST IQ | Aceste două poze par identice, dar nu sunt. Găsiți diferențele
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
De ce niciun trecător nu a intervenit pentru a-l salva pe bărbatul ucis în Crângași!...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
S-a dus la RAR să înmatriculeze mașina dar a primit DOSAR PENAL
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania va fi restaurată
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
A murit marele MAESTRU al filmului. Tristețe mare în România: Jocul s-a terminat
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
"Era o fată nevinovată". Ipoteza polițiștilor în cazul fetiței de doi ani din Dolj găsită...
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare...
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice din Transilvania va fi restaurată
×